Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat că prima întâlnire din ultimii doi ani a Consiliului NATO-Rusia nu şi-a atins obiectivele propuse, iar discuţia nu a reuşit să depăşească diferendele destul de puternice existente între Occident şi Moscova.
„NATO şi Rusia au diferende profunde şi persistente. Întâlnirea de azi nu a schimbat nimic”, a precizat Stoltenberg.
Şeful NATO a declarat că discuţia, care a depăşit cu peste 90 de minute programul, a fost o ocazie bună pentru a vorbi serios şi sincer despre situaţia din Ucraina, activitatea militară întreprinsă de alianţă şi Rusia, precum şi despre situaţia de securitate din Afganistan.
Nicio decizie nu a fost anunţată la sfârşitul întâlnirii, prima de acest fel după anexarea Crimeii, care a dus la răcirea drastică a relaţiilor dintre Rusia şi Occident.
”Mă aştept să ne întâlnim din nou”, a spus Stoltenberg.
Ambasadorii celor 28 de state membre NATO s-au întâlnit, la Bruxelles, cu reprezentanţii Rusiei, pentru a discuta despre situaţia din Ucraina, îmbunătăţirea cooperării militare şi războiul din Afganistan.
Rusia acuză Alianţa Nord-Atlantică pentru deteriorarea relaţiilor, ca urmare a desfăşurarii de trupe în ţările est-europene, multe dintre acestea pledând pentru o mai mare susţinere din partea statelor vestice. „Comportamentul neprofesionist şi primejdios al avioanelor ruseşti subliniază importanţa liniilor de comunicare militare deschise, a previzibilităţii şi reducerii riscului”, a declarat Stoltenberg. Incidentele s-au petrecut săptămâna trecută.
Oficiali americani au acuzat săptămâna trecută faptul că avioane ruse de război au survolat în mod repetat un distrugător american pe Marea baltică, apropiindu-se la aproximativ nouă metri.
Ministerul rus al Apărării a respins protestele americane.
Consiliul NATO-Rusia a fost fondat în 2002, ca un forum de consultări între cei doi foşti inamici din Războiul Rece. El s-a reunit ultima dată în iunie 2014.
QHA